René Guénon: „INIŢIEREA are, în esenţă, scopul de a depăşi starea umană banală, profană, ridicând omul la o nouă stare superioară, spirituală, adică acolo unde are loc un anumit tip de cunoaştere ezoterică: revelaţia.” (O. Ungherea, DEX Masonic, Ed. Rao, Vol.I, pag. 437).
De asemenea, René Guénon consideră basmele ca fiind purtătoare de relicve ale tradiţiilor esoterice dispărute: „Atunci când o formă tradiţională este pe punctul de a se stinge, ultimii săi reprezentanţi pot, în mod deliberat, să încredinţeze memoriei colective (poporului),
ceea ce altfel s-ar pierde iremediabil; era singura modalitate de a salva ce mai putea fi salvat într-o oarecare măsură; şi, în acelaşi timp, incomprehensiunea naturală a masei era o garanţie suficientă că ceea ce avea un
caracter esoteric şi-l va păstra nealterat, menţinându-se doar ca o mărturie a trecutului pentru cei care, în alte timpuri, vor fi capabili să înţeleagă”. (SURSA)
UN SIMBOL ESTE O CHEIE! Guénon mai spune în „Simboluri ale Ştiinţei Sacre” că: „Orice simbol veritabil îşi cuprinde sensurile multiple încă de la origine, căci el nu s-a constituit ca atare în virtutea unei convenţii umane, ci în virtutea unei «legi a corespondenţei» ce leagă toate lumile între ele […]. Suprapunerea unei pluralităţi de sensuri care, departe de a se exclude, se armonizează şi se completează în cunoaşterea sintetică integrală, este caracteristica generală a adevăratului simbolism”. (SURSA)
LABIRINTUL DIN CRETA (în mitologia greacă), operă arhitecturală, alcătuită dintr-un număr foarte mare de încăperi și coridoare cu o dispunere atât de complicată, încât ieșirea era aproape de negăsit. Construit de Dedal, în Creta, la porunca regelui Minos, pentru a-l închide pe Minotaur. Teseu a reușit să-l străbată ajutat de firul Ariadnei. Unul dintre simbolurile mitice ale Labirintului este acela al lumii sau al vieții considerate o carceră, ale cărui drumuri întortocheate nu pot duce, în cele din urmă, decât la moarte. (SURSA)
Marele labirint din naosul central al catedralei din Amiens (Franţa). „Labirintul e graficul rătăcirilor, probaţiunilor, suferinţelor pe care le încearcă iniţiatul – şi în ultimă instanţă umanitatea (n.n.) – înainte de a ajunge la Centru”. (Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 84 ) „Labirinturile gravate pe pardoselile bisericilor erau substitute ale pelerinajului în Ţara Sfântă [.,.]. Credinciosul care nu putea să îndeplinească pelerinajul real, parcurgea în imaginaţie labirintul, pentru ca în final să ajungă în Centru, în locul sfânt”. (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 446). (SURSA)