René Guénon: „INIŢIEREA are, în esenţă, scopul de a depăşi starea umană banală, profană, ridicând omul la o nouă stare superioară, spirituală, adică acolo unde are loc un anumit tip de cunoaştere ezoterică: revelaţia.” (O. Ungherea, DEX Masonic, Ed. Rao, Vol.I, pag. 437).

De asemenea, René Guénon consideră basmele ca fiind purtătoare de relicve ale tradiţiilor esoterice dispărute: „Atunci când o formă tradiţională este pe punctul de a se stinge, ultimii săi reprezentanţi pot, în mod deliberat, să încredinţeze memoriei colective (poporului), ceea ce altfel s-ar pierde iremediabil; era singura modalitate de a salva ce mai putea fi salvat într-o oarecare măsură; şi, în acelaşi timp, incomprehensiunea naturală a masei era o garanţie suficientă că ceea ce avea un caracter esoteric şi-l va păstra nealterat, menţinându-se doar ca o mărturie a trecutului pentru cei care, în alte timpuri, vor fi capabili să înţeleagă”. (SURSA)

UN SIMBOL ESTE O CHEIE! Guénon mai spune în „Simboluri ale Ştiinţei Sacre” că: „Orice simbol veritabil îşi cuprinde sensurile multiple încă de la origine, căci el nu s-a constituit ca atare în virtutea unei convenţii umane, ci în virtutea unei «legi a corespondenţei» ce leagă toate lumile între ele […]. Suprapunerea unei pluralităţi de sensuri care, departe de a se exclude, se armonizează şi se completează în cunoaşterea sintetică integrală, este caracteristica generală a adevăratului simbolism”. (SURSA)

LABIRINTUL DIN CRETA (în mitologia greacă), operă arhitecturală, alcătuită dintr-un număr foarte mare de încăperi și coridoare cu o dispunere atât de complicată, încât ieșirea era aproape de negăsit. Construit de Dedal, în Creta, la porunca regelui Minos, pentru a-l închide pe Minotaur. Teseu a reușit să-l străbată ajutat de firul Ariadnei. Unul dintre simbolurile mitice ale Labirintului este acela al lumii sau al vieții considerate o carceră, ale cărui drumuri întortocheate nu pot duce, în cele din urmă, decât la moarte. (SURSA)

Stiinţele Secrete (Peter Andreas) pag. 83

Marele labirint din naosul central al catedralei din Amiens (Franţa). „Labirintul e graficul rătăcirilor, probaţiunilor, suferinţelor pe care le încearcă iniţiatul – şi în ultimă instanţă umanitatea (n.n.) – înainte de a ajunge la Centru”. (Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 84 ) „Labirinturile gravate pe pardoselile bisericilor erau substitute ale pelerinajului în Ţara Sfântă [.,.]. Credinciosul care nu putea să îndeplinească pelerinajul real, parcurgea în imaginaţie labirintul, pentru ca în final să ajungă în Centru, în locul sfânt”. (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 446). (SURSA)